Dekora – DekoBlog

Design modern sau doar imaginatia fiecaruia?
Asta va rog sa imi spuneti dvs.

Va amintiti, desigur, de bistro-urile mici, de familie, din afara tarii, bistro-uri cu 3-4 mese pe trotuar populate de domni eleganti si doamne bine, la un pahar de vin dupa masa de seara.

Abachus este o masa inalta cu ceva extra: in timp ce stai, poti sa te sprijini de unul din cele 6 brate care asigura confortul minim care iti trebuie pentru a-l onora pe Bachus impreuna cu prietenii. Scrumiera incorporata intregeste design-ul, devenind una cu masa.

Ne incanta tot ce e nou, tot ce e deosebit, tot ce e practic. Imaginati-va un pulover crosetat care degaja lumina…

Firele LumiTEC sunt folosite de obicei in creerea reclamelor luminoase, elementelor decorative in cluburi, teatre sau cinema-uri.  Design-erul foloseste aceste fire , impletindu-le intr-o plasa, pentru a realiza acest ”ecran de lumina”.

Frumos, deosebit, practic.

”Copacul devine o carte apoi un copac”. Acest concept original  este inspirat din copilaria designer-ului care obisnuia sa prinda scrisoriile in copac , pentru ca nu, vantul le duce mai repede la destinatie.

Bibliotecile nu necesita neaparat unghiuri drepte sau rafturi etajate. Rezultatul unei astfel de gandiri ne da o altfel de perspectiva , deoarece cartiile sunt luate efectiv dintre crengile copacului sau ne putem imagina ca acesta a  inflorit.

Contrar asteptariilor acest concept este fabricat din metal si nu din lemn. Rationamentul design-erului este de a fi protector cu mediul inconjurator si de asemenea practic. Un astfel de proiect din lemn ar fi fost o risipa nejustificata ,deoarece stim ca lemnul este foarte dificil de reciclat .

Eu sunt uimit sa descopar lucruri noi in fiecare zi, lucruri pe care alti si le imagineaza apoi le infaptuiesc.

Naturalete, culori, esente, nervuri – intr-un cuvant lemn. Carti pentru toate gusturile, ceaiuri diverse, relaxare. Combinati toate acestea si apare Carturesti. Care dintre noi poate spune cu mana pe inima ca nu ii place?

Guest post DACIANA:

Carturestiul si-a gasit un loc aparte in fiecare oras in care s-a deschis, dar cel de pe strada Verona, din Bucuresti, este de poveste. Eu l-am simtit ca pe un castel intortocheat, cu sali mari si cotloane ascunse. E un labirint ce s-a dezvoltat mereu si ultima sa bucata, ultima mansarda, e aproape gata. Cand am intrat a existat un impact brusc intre mine si spiritul Craciunului. Nu-l mai intalnisem demult.
Cartile colorate ca niste prajituri erau intinse peste tot, tocmai ca sa contrasteze cu restul. Rafturi, multe rafturi extrem de simple ca sa lase loc atentiei oferite cartilor. Multa mobila simpla in general. Mi-am umplut privirea de lemn curat, proaspat reconditionat, inalnind espectul fata de material in fiecare colt, de la capriori si popi la caramizi, in acelasi loc unde era acum cateva zeci bune de ani. Mirosea a nou si vechi si a ceai de pe toate rafturile. Senzatia de caldura nu m-a parasit nici o clipa. Cateva luminite bine plasate, cu lumina necolorata, au fost mult mai de efect decat orice curcubeu. In rest lumina era multa, invaluitoare nu orbitoare, datorita abajururilor albe de hartie. Senzatia de mare, de aerisit era placuta, nu coplesitoare. Atmosfera era de basm si de real, de castel si casa veche.
Sincera sa fiu m-as muta acolo maine.